În fața tribunalului ceresc

După moartea cardinalului belgian Danneels, un alt membru al mafiei ”San Gallo” (cea care a dus abdicarea lui Benedict al XVI-lea care era prea conservator și alegerea unuia progresist dispus să schimbe mai rapid doctrina), un altul se prezintă în fața tribunalului ceresc. Este vorba de Cardinalul Achille Sivestrini.

Iată o prezentare succintă preluată de pe portalul catolic italian radiospada:

”Acesta a colaborat cu Cardinalul Casarolli la revizuirea Acordului Lateran și mai ales la dialogul cu regimurile comuniste din Europa de est în detrimentul Bisericii Tăcerii ca să fie și mai redusă la tăcere. A fost reprezentantul cel mai progresist al ierarhiei ”bisericii conciliare”, a fost printre autorii excomunicării episcopului Lefebvre și mai recent printre membrii ”mafiei de la San Gallo”.

Image may contain: 1 person

Dezorientare diabolică

În trecut, în perioadele de tulburare din Biserică, credinciosul creștin putea să aștepte salvarea de la Roma, de la Sfântul Părinte Papa. Când acesta se pronunța în probleme de credință și morală orice discuție trebuia să înceteze ”Roma locuta est, causa finita est”. De la Vatican II încoace de la care suveran pontif se mai poate aștepta salvarea? De la Ioan Paul al II-lea care săruta Coranul? Când era sincer? (când vorbea de Cristos sau când îl cinstea pe pedofilul Mahomed?) De la Bergoglio sau oricare alt papă conciliar? 

Vorbind despre Biserică, Mântuitorul spunea că ”porțile iadului nu o vor birui”. Noi catolicii știm că Maica noastră Biserica este formată din 3 părți: 

  • Biserica Triumfătoare – formată din cei care au ajuns la mântuire, au obținut viziunea beatifică, sunt împreună cu Cristos – aceasta nu doar că nu poate fi biruită, ci și-a biruit cu triumf toți dușmanii 
  • Biserica Suferitoare – formată din cei care au plecat din această viață și care fără să fie rupți de Dumnezeu, nu au ajuns încă la desăvârșirea necesară pentru a primi viziunea beatifică. E vorba despre sufletele din Purgatoriu, suflete care se află pe drumul sigur către mântuire și care nu mai pot să cadă 
  • Biserica luptătoare – formată din noi toți care în viață fiind dorim mântuirea, dar aceasta nu ne este garantată și putem oricând să cădem 

Mântuitorul s-a referit la aceasta din urmă, dar promisiunea nu zice că va fi majoritară, nu zice că întotdeauna va fi un cap văzut (un papă), nu zice nici măcar că întotdeauna vor fi preoți. Promisiunea este că diavolul nu o va putea distruge cu totul până la a doua venire. 

Diavolul, prin așa-zisul conciliu Vatican II a dat o lovitură catastrofală pentru Biserică, o lovitură pregătită cu mult timp înainte. Nu voi insista pe acest lucru. Ceea ce vrea să arăt e că în orice moment un catolic poate să rămână catolic și unit cu Biserica dacă dorește acest lucru. Cel mai important este să păstreze credința așa cum a fost de la apostoli și până înainte de Vatican II. Credința nu s-a schimbat de-a lungul secolelor, ci doar a fost mai bine explicată, aprofundată (approfondimento cum zic italienii). Vatican II a creat o nouă religie prin pervertirea celei adevărate, prin așa numita adaptare la vremuri (aggiornamento).  

Nu există în acest moment o autoritate care să se pronunțe în privința stării actuale a bisericii și a soluțiilor. Ceea ce trebuie să facă fiecare catolic e să păstreze integral credința (de exemplu Catehismul Sf Pius al X-lea pentru cei mai puțin cunoscători sau Denzinger publicat înainte de 1960 pentru cei care încearcă să aprofundeze). 

În privința Liturghiei și sacramentelor lucrurile sunt extrem de complicate și neclare. Voi face o încercare de sinteză a grupărilor existente cu observații și unele recomandări personale, dar fiecare va trebui să facă eforturi mari de rațiune.  

Pentru toate afirmațiile (schismatic, îndoielnic, licit/ilicit, valid/invalid, etc) nu este timp suficient să detaliez, dar există surse inclusiv pe internet și de asemenea în postările viitoare voi aborda și aceste subiecte. 

Novus ordo – secta oficială condusă de Bergoglio și ritualul ei oficial. Este un rit schismatic (nu este liturghia romano-catolică) și ilicit promulgat fără drept de Paul al VI-lea. În privința validității este îndoielnic mai ales în traduceri. Preoția și consacrarea episcopală sunt îndoielnice având în vedere defectul de intenție. Sub nici o formă un catolic nu se poate apropia de această sectă având în vedere riscul (poate doar în pericol de moarte pentru spovadă). 

Sectele greco-schismatice – nu ar trebui să le menționez aici pentru că apropierea de aceste secte nu a fost permisă niciodată. Totuși le menționez având în vedere atracția pe care o au pentru tradiționaliști prin păstrarea ritului tradițional. Celor atrași de așa numita ”Biserică Ortodoxă” le reamintesc că nimic nu s-a schimbat în credința catolică, iar schisma și erezia sunt piedici serioase pentru mântuire. 

Riturile orientale unite – aici ritul este licit și posibil valid. Credința tot mai mult începe să fie pervertită de modernism, dar mai sunt preoți care încearcă să revină la tradiție. Cei care vor să fie catolici participând de exemplu la slujbele Bisericii Greco-Catolice le recomand precauție având în vedere unele riscuri. O să dau un exemplu de la noi din România: 

  • Sacramentele conferite de preoți sfințiți de episcopi în vârstă sau sfințiți în rit greco-catolic la care cel puțin unul dintre episcopii consacratori este fără îndoială episcop, sunt valide și licite. Dau exemplu aici pe Preasfințitul Bercea din Oradea sfințit în România sau pe Preasfințitul Claudiu din Blaj care deși a fost sfințit la Roma, a fost sfințit în rit tradițional greco-catolic de trei episcopi (din care doi erau cu siguranță episcopi) 
  • Sacramentele conferite de preoți sfințiți de episcopi îndoielnici, ar trebui evitate. Aici, cu inima grea, l-aș include pe PS Crihălmeanu de Cluj (sfințit la Roma în novus ordo). Pentru cei din Cluj, alternativă există pentru că mai sunt mulți preoți sfințiți de PS Guțiu 

Grupările tradiționaliste/conservatoare recunoscute 

Aici se includ toate cele aprobate de defuncta și frauduloasa comisie ”Ecclesia Dei”. (Fraternitatea Sf Petru, Institutul Christos Regele, Mănăstirea le Barroux, etc.) Majoritatea acestora sunt formate din ”acordiști”, din cei care l-au trădat pe Monseniorul Lefebvre sperând la un loc călduț la sânul Romei. Aici pot fi incluși și unii episcopi ”conservatori” cum ar Cardinalul Burke sau Atanasius Schneider cu o gândire infectată de Vatican II și cu o consacrare îndoielnică în noul rit.  

Pentru un credincios, în lipsă de altceva, ar putea fi o soluție doar dacă preotul a fost consacrat de un episcop sigur într-un rit vechi și doar pentru sacramentele la care nu e nevoie de episcop (ex. hirotonit de un episcop al SSPX). Chiar și în acest caz trebuie grijă mare dacă în biserica respectivă se ține și novus ordo pentru că ostiile consacrate îndoielnic se pot amesteca cu cele consacrate real.  

Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea (FSSPX) 

Aceasta a fost fondată de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre. În privința sacramentelor aici se poate afirma cu o mare siguranță că nu este nici un pericol. Nici chiar moderniștii nu neagă validitatea acestora. Problema care apare aici e alunecarea treptată către Roma, alunecare începută în 2012. Deja mulți preoți ai fraternității au încetat să mai predice despre erorile Vatican II. Atenție mare la cuvintele preotului pentru că alunecarea spre Roma se face pe nesimțite. Este un proces similar etapele preluării puterii în Vatican de către moderniști. 

Grupările ”rezistenței catolice” 

Aici nu avem o organizație clară sunt mici grupări constituite în jurul unor preoți care au părăsit FSSPX ca protest la apropierea de Roma. Un lider neoficial este episcopul Richard Williamson. Clar aceasta este o soluție, dar pericolele sunt foarte mari având în vedere fragmentarea și lipsa de coordonare. 

Sedevacantiștii și sedeprivaționiștii 

Nu este o mare diferență între ei, aceștia păstrează integral credința catolică și spun că persoana instalată pe scaunul lui Petru nu este papă. Diferența între ei este doar cum explică factul că scaunul lui Petru este gol de atâta timp. Legat de doctrină, eu personal nu văd nici un pericol, acești păstrează dreapta credință. Singura problemă pe care o văd la ei este succesiunea apostolică. Cei despre care am cunoștință (grupări de felul IMBC – Istituto Mater Boni Consilii, CMRI, SSPV și alții) își revendică succesiunea apostolică de la Monseniorul Thuc sau de la Episcopul Mendez-Gonzales, ambii recunoscuți de Roma (pre și post conciliu), ambii consacrați în ritul tradițional și ambii folosind ritul tradițional la consacrarea episcopilor acestor grupări. În cazul monseniorului Thuc problema este că există semne de întrebare referitoare la sănătatea sa mentală, iar în cazul episcopului Mendez-Gonzales acesta a fost în faptă și cuvânt modernist (în ambele cazuri există un risc relativ mic de defect de intenție al acordarea consacrării episcopale). 

Preoți independenți 

Aici riscurile sunt mari, nu există nici o posibilitate de a asigura cu o relativă certitudine puritatea doctrinei și nici a validității hirotonirii. Marea lor majoritate au fost hirotoniți de episcopi rebeli novus ordo… de unde și riscurile legate de validitate. 

Soluții pentru catolicii din România 

Pentru românii din străinătate este mai ușor, pot alege varianta care li se pare cea mai rațională dintre cele de mai sus. Pentru cei din România este mai greu. După cunoștința mea, deși au fost unele încercări de a aduce preoți tradiționaliști (SSPX, rezistență, IMBC în București, Arad, Timișoara sau Cluj) nu s-a reușit stabilirea unor centre permanente. În această situație, atât pentru toți catolicii (inclusiv cei de rit latin) soluția pentru a avea acces la sacramente valide este apelul la preoți greco-catolici. Trebuie doar să verifice cine este episcopul care i-a sfințit și bineînțeles să asculte cu atenție cuvintele lor pentru a nu avea surpriza unor erezii. 

În cele ce am zis nu am pus argumente pentru afirmațiile mele pentru că această postare ar fi ajuns la sute de pagini. Există pentru cine caută argumente pentru toate. Concluzia oricărui om cu rațiune este că e dezastru, dar trebuie să ne luptăm să ajungem la mântuire. Să cerem de la Dumnezeu înțelepciune și să veghem.  

Kyrie eleison!

Opus Dei și Vatican II

Gregorius Hesse:

Imagini pentru gregorius hesse wikipedia

După cum am zis încă de la lansarea acestui mic proiect, scopul principal este să pun traduceri ale conferințelor unui mare teolog cu adevărat catolic Gregorius Hesse. Din păcate, timpul nu mi-a permis s-o fac, dar în viitor, Deo Volente, o voi face. Mai jos pun o mică selecție dintr-o conferință.

Escriva împreună cu Roncalli:

Opus Dei este în realitate inima și creierul bisericii conciliare. Așa numitul ”fericit / sfânt” Josemaria Escriva de Balaguer a acceptat membri ai partidului comunist (aceasta se poate verifica chiar în cărți publicate sau susținute de Opus Dei). Nu voi face greșeala să-i citez pe alții împotriva Opus Dei. Josemaria Escriva de Balaguer, fondatorul și primul prelat al Opus Dei, a acceptat membri ai partidului comunist fără să le ceară să părăsească partidul și aceasta într-o perioadă în care apartenența la partidul comunist însemna excomunicarea. Și Ioan al XXIII-lea a făcut exact același lucru în Veneția când era patriarh de Veneția.
Întregul document Gaudium et Spes, documentul despre biserică în lumea modernă, a fost scris indirect de fondatorul Opus Dei, de așa-numitul fericit Josemaria Escriva de Balaguer. El voia ca Biserica să devină o societate care să se bazeze pe laici. Acest concept a fost condamnat de Pius al X-lea în enciclica sa despre modernism. Escriva voia ca biserica să se adapteze lumii moderne și tot el își dorea un unic guvern mondial.
Gaudium et Spes, la nr 12, pronunță blasfemie când afirmă că toate religiile acestei lumi, creștine sau ne-creștine, sunt de acord cu noi că toate religiile și toate intențiile bisericii sunt îndreptate către OM
. Sună familiar mai ales pentru cei care au studiat masoneria, sună familiar pentru cei care au studiat blasfemiile pronunțate la Națiunile Unite… Să spui că toate eforturile bisericii sunt îndreptate către om este erezie și blasfemie. Toate eforturile Bisericii sunt îndreptate în realitate către Dumnezeu. Vechea liturghie tridentină așa spune, dar cea nouă nu. Gaudium et Spes postulează de asemenea un guvern pacifist pentru întreaga lume. Asta e cel puțin naiv în 1965 când majoritatea guvernelor acestei lumi erau deja anti-clericale și împotriva Bisericii. Nu cred deloc că e vorba de naivitate, ci că e demonic. Vă recomand să procurați hotărîrile Vatican II și citind paragrafele eretice (…vedeți pe rând, pe acest site publicate ereziile conciliare) veți vedea că biserica conciliară nu e Biserica Catolică, ci o biserică contrafăcută. Trebuie doar să citiți Vatican II pe care se bazează.
Un alt fapt despre Vatican II este că nici nu e necesar să citez din documentul despre libertatea religioasă. Libertatea religioasă i-a oprit pe mulți episcopi de la semnarea documentelor conciliare. Libertatea religioasă a fost condamnată de papii: Gregorie al XVI-lea, Pius al IX-lea, Leon al XIII-lea, Pius al X-lea, Pius al XI-lea și Pius al XII-lea. Nu ești liber să-ți alegi religia! Ești obligat prin conștiință să alegi Biserica Catolică și să aparții de aceasta! Dacă refuzi vei merge în infern! Obiectiv vorbind, în afara Bisericii nu te poți mântui. Biserica nu poate condamna pe nimeni la infern, nici chiar pe Iuda Iscarioteanul. Nu există nici o pronunțare a Bisericii despre acesta. Oricine cred că e liber să-și aleagă religia ar putea să ajungă în infern pentru asta. Sunt obligat prin conștiință să-l ador pe Dumnezeu în felul în care Dumnezeu o dorește. Asta înseamnă că trebuie să fiu catolic chiar cu prețul vieții. NU există așa ceva, nu există libertatea religioasă! Uitați de libertatea religioasă, uitați de Vatican II.
 

Cei ce nu recunosc existența propriului lor stăpân

Două organizații ale sectei conciliare foarte diferite în aparență, au un scop comun în realitate și anume să-l slujească pe stăpânul acestei lumi. Unii acționează prin pervertirea credinței, iar ceilalți prin manipulări ascunse folosind banul și puterea. Dintre cei care lucrează la pervertirea credinței, un loc de frunte îl au iezuiții, iar dintre cei care manipulează în secret cei mai puternici sunt conducătorii Opus Dei. În cazul Opus Dei lucrurile sunt relativ simple: sunt primiți/atrași doar cei influenți prin poziție politică sau bani, iar restul sunt ignorați. În cazul iezuiților lucrurile sunt la fel de simple. Sunt preferați cei care sunt influenți prin cuvânt și care lucrează la distrugerea credinței.

Cel mai recent exemplu de la iezuiți este superiorul iezuiților Arturo Sosa care a declarat deschis că ”diavolul există doar ca o realitate simbolică”.

Sursa: https://www.tempi.it/meeting-il-diavolo-esiste-solo-come-realta-simbolica/

Fr. Arturo Sosa, Superior General of the Society of Jesus, prepares to say Mass at the Gesu in Rome, Oct. 15, 2016. Credit: GC36 via Flickr.

Nu degeaba se spune că cea mai mare viclenie a diavolului e să ne încredințeze că nu există.

Oare care e opinia iezuitului Jorge Bergoglio?

Erezii Vatican II – 008

Unitatis reintegratio, în introducere, capitolul 1, afirmă că ”toți (inclusiv catolicii) aspiră la Biserica lui Dumnezeu una și vizibilă, – care să fie cu adevărat universală”…

Această erezie care afirmă că Sfânta noastră Maică Biserica nu este cu adevărat universală este combătută de Papa Inocențiu al III-lea care afirmă (citând din Denzinger pct 430) că Biserica Catolică este ”cu adevărat Biserica universală a credincioșilor în afara căreia nimeni nu se poate mântui”

Iezuiții, ereziile și abuzurile liturgice

Image may contain: 2 people, people sitting and text
Ce vă inspiră poza de mai sus? Mie mi se pare că arată a ședință de spiritism, iar masa aceea arată ca o tablă Ouija. Se întâmplă la Centrul Manresa din Cluj…
Să nu vă mirați! Iezuiții moderni sunt o sursă de scandal în ceea ce privește moralitatea și credința. Un exemplu proeminent este ”părintele” James Martin ale cărui păreri referitoare la moravuri sunt contrare credinței catolice, dar sunt în perfectă armonie cu biserica conciliară condusă de un alt iezuit de marcă…
Alte câteva exemple de la Manresa:

Ați văzut vitraliile? Nu lipsește curcubeul…

Image may contain: 1 person
Image may contain: one or more people, people sitting and indoor
Image may contain: 1 person, standing and sitting
Image may contain: indoor

Cine poate să fie atât de naiv ca să creadă că aceștia au ceva de-a face cu sfânta noastră Credință Catolică?

Dumnezeu nu va fi batjocorit pentru multă vreme

A devenit o modă pentru biserici să-l trateze pe Dumnezeu cu lejeritate, ca o distracție pentru oameni. E un fel de a zice oamenilor nu mergeți la circ și la concerte, haideți la biserică pentru că vă oferim noi distracție, spectacole amuzament. În loc să lase bisericile ca spații sacre în care oamenii să găsească altceva decât oferă lumea, adică să-l găsească pe Dumnezeu, preoții care nu au credință adevărată, disperați că-și pierd contribuabilii încearcă să atragă spectatori. În loc să facă eforturi să aducă oamenii spre Dumnezeu, încearcă să le ofere spectacole care nu au nimic de-a face cu credința. Cel mai recent exemplu este din catedrala din Norwich unde a fost instalat un tobogan ca într-un parc de distracții:

Și la noi exemple sunt multiple. Cel ma scandalos exemplu este cel recent întâmplat în Biserica Piariștilor din Cluj unde s-a instalat o ”lună” … Poate vreunul dintre așa zișii preoți de la această biserică să ne spună dacă s-a convertit cineva în urma grotescului spectacol ? Și dacă s-a convertit, la ce s-a convertit ?

Anatemă!

Voi începe cu această postare o serie de sinteze a unor predici traduse aparținând unor preoți care păstrează credința și tradiția nealterată. Această predică aparține părintelui Olivier Rioult din Țara Bascilor:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin. 

Care este după părerea voastră fi raportul între credință și un vin bun sau o pâine bună sau o ciocolată bună?  Ce relație am putea avea, prin analogie desigur, între credință și lucrurile cele bune? Ei bine, este respectul pentru tradiție. Dacă sunteți atenți la lucrurile bune, în reclamele publicitare se pun în valoare lucrurile care s-au făcut cu respectarea regulilor tradiționale.  

Pe vremuri cartofii prăjiți (eu sunt din nord) erau marcați ca fiind prăjiți tradițional, moi și crocanți. Pâinea era marcată ca baghetă tradițională, era o pâine bună. Am fost odată să cumpăr brânză, era pentru episcop, și era marcată ca produsă cu respectarea tradiției. La fel pentru whisky, William Peters ne asigură că a fost făcut după o tradiție perpetuată din tată în fiu. Idem pentru berea Ricard, marea băutură Ricard ne asigură că a fost făcută printr-o selecție riguroasă folosind o rețetă neschimbată din 1932. Lumea s-a schimbat, dar Ricard n-a schimbat tradiția. Poulin, care este ciocolata mea preferată, o cunoașteți cu toții, mai bună ca Nesquick după părerea mea, ne asigură că este făcută încă din 1848 conform cu tradiția ciocolatei franțuzești. Maille, de asemenea un muștar bine-cunoscut, este din 1747 după tradiția maeștrilor producători de muștar. Twinings ne asigură că ceaiul lor a trecut din generație în generație încă din 1706. Și recordul absolut este citatul pe care l-am putut găsi acum în secolul 21: sarea de mare din l’île d’Or este recoltată cu respectarea tradițiilor și metodelor transmise de acum 1500 de ani.  

Pe scurt tradiția înseamnă calitate și este sinonimă cu calitatea. Aceasta are un preț, o grijă extremă după cum zic reclamele, alegeri riguroase, norme foarte stricte și controlate. Pe scurt exigență în fidelitate pentru a nu mânca orice. Asta nu șochează pe nimeni, dimpotrivă lumea laudă alegerea alimentelor de calitate. 

Dar de ce când vine vorba de religie și de credință lumea nu mai dorește tradiție. Poate fi otrăvită credința, pot fi corupte moravurile și nu e grav. Tradiția nu mai este exprimată laudativ, ci peiorativ. Exigențele și rigoarea sunt văzute peiorativ, suntem văzuți ca intoleranți, retrograzi, obtuzi, închistați și paseiști. Pe scurt nu am evoluat împreună cu lumea care s-a schimbat. Este un discurs dublu, inconsecvent. Nu progresăm, nu participăm la această lume nouă care ni se pune înainte: o lume globală, ecumenistă, consumistă, cosmopolită, materialistă etc, lista tiraniei e lungă. De ce această schimbare când facem trecerea de la pântece la credință și suflet? De ce criteriile sunt răsturnate? 

Cristos ne-a prevenit: la sfârșitul lumii, când va reveni, va mai găsi el credință pe pământ? Credința va dispărea și sufletele vor pieri. Din nefericire constatăm că aceasta se întâmplă. Apostolii ne-au învățat să păstrăm tradiția și ne-au dat norme stricte, să păstrăm credința neschimbată în pofida lumii care se poate schimba și se poate perverti. Sfântul Pavel în Epistola către Timotei spunea păziți depozitul, e o moștenire care trebuie păzită, păstrată și care trebuie să dea roade. Dacă cineva predică o altă doctrină diferită de evanghelia noastră să-i fie aceasta anatemă. Iată alegerea riguroasă, iată criteriul pentru în alegerea de a păstra sau refuza, conformitatea la doctrina neschimbată. Sfântul Pavel zice că chiar dacă un înger sau o sutană chiar cu o cruce pectorală (adaug eu), dacă evanghelia nu e cea pe care ai primit-o în trecut, e anatemă, o refuzi! E otravă! 

Papii apoi nu au făcut altfel. Sfântul Sixt le spunea episcopilor că nici o concesie nu trebuie făcută noutății pentru că nimic nu se poate adăuga antichității tradiției în depozitul de credință, credința atât de clară a predecesorilor să nu fie alterată de vreo confuzie. Sfântul Agaton zicea același lucru la 100 de ani distanță: nimic din ce a fost definit să nu sufere nici diminuare, nici schimbare și nici adăugare, refuzați orice alterare de sens sau de cuvinte. Iată noutatea care corupe credința! 

Aveți ochi ca mine, urechi ca mine, credința ca mine care e un dar de la Dumnezeu pe care l-am primit fără nici un merit din partea noastră prin botez și prin harul lui Dumnezeu. Constatăm astăzi un eveniment dramatic, mai rău ca bomba de la Hiroshima, că Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea au fost canonizați de Francisc, mai înainte beatificați de Benedict al XVI-lea și apoi canonizați. Trebuie pronunțată anatemă pentru această noutate pentru că este o impostură incredibilă și nici un cuvânt nu e prea dur. Aceasta e diabolică și voi cita preoți care au cunoscut criza Bisericii la 40 de ani, care erau temperați și care au folosit termeni foarte duri. Este un scandal în cea mai rea formă care favorizează apostazia generalizată a maselor de catolici și care-i încurajează să adopte ideile ideologiei revoluționare masonice și satanice.  Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea sunt alfa și omega pentru Vatican II. Ioan al XXIII-lea este începutul și Ioan Paul al II-lea l-a întrupat în viața concretă a creștinilor. 

Să vă spun doar o povestioară care să vă facă să înțelegeți gravitatea Vatican II și consecințele sale în apostazia maselor. În bisericile mari în care mai există puțină viață, există afișe legate de credință cu diferite teme: căsătorie, moarte, sacramente, și este unul care tratează avortul. Toate au fost aprobate de episcopatul francez și le puteți vedea voi înșivă. Acesta din urmă despre avort este scandalos și zice: dacă actul este grav, aceste femei își ascultă conștiința (chiar când ajung să-și ucidă copilul) și prin aceasta ele urmează fără îndoială și fără să știe recomandările Bisericii… Citez: demnitatea omului îi cere acestuia să acționeze alegând liber și conștient (Vatican II, Gaudium et Spes 17). Este o blasfemie frumoasă precum frumusețea diavolului. Acest raționament încurajează distrugerea conștiințelor și în loc să facă precum îngerul păzitor care le dă mustrări de conștiință, îi face să creadă că ascultă de poruncile Bisericii.  

Monseniorul Lefebvre zicea că instituirea acestei biserici conciliare de după Vatican II are ca scop instaurarea principiilor masonice din 1789 împotriva religiei și a religiilor împotriva societății civile e o impostură inspirată de infern pentru distrugerea Religiei Catolice, a magisteriului acesteia, a preoției și a jertfei Domnului Nostru Isus Cristos. (în ultima lui scriere din 1991, Itinerariu Spiritual). 

Ioan Paul al II-lea zicea despre Vatican II că este nouă cincizecime. Benedict al XVI-lea zicea că Vatican II este busola bisericii, iar Francisc zice că Vatican II e o recitire a luminii culturii contemporane, deci masonice, revoluționare. 

Vatican II este o impostură, este revoluția în Biserică, este o reconciliere cu lumea așa cum e ea încă din 1789, zicea Ratzinger. Deci ne-am reconciliat cu o lume a anticristului și apostaziei. Dar unde suntem acum? Această impostură domnește de 50 de ani  și  astăzi ajunge la un vârf, la o apoteoză. Putem vedea cum presa globalistă prezintă evenimentele, printr-o comunicare audiovizuală, ireversibilă. Vor să bată acest cui în toate capetele, în toate conștiințele. 

Putem repeta ceea ce Monseniorul Lefebvre a scris către 40 de cardinali în 1978, citez: ”un papă demn de acest nume, un adevărat succesor al lui Petru nu poate să declare că va trece la aplicarea acestui Conciliu și ale reformelor acestuia pentru că prin aceasta se rupe de toți predecesorii lui.” 

Pe scurt, astăzi Benedict, Francisc, biserica conciliară pretind să ne oblige să credem că Ioan Paul al II-lea care a sărutat coranul, care a venerat un dovleac, care s-a rugat împreună cu animiștii, cu evreii, cu ereticii, după ce a distrus ultimele state catolice, vor să ne facă să credem că e sfânt, că e un model. Este aceeași impostură continuă inspirată de infern. 

Avem de-a face cu impostori care sunt, obiectiv vorbind, complici. Poate nu sunt complici subiectiv vorbind, dar sunt complici ai obiectivelor masoneriei. Monseniorul Lefebvre zicea că e evident pentru cine cunoaște doctrinele. 

Din păcate mulți adulți și tineri nu mai citesc, nu se mai formează și deci nu pot vedea gravitatea lucrurilor. Trăim la suprafața lucrurilor de o manieră superficială, audiovizuală cu care nu se poate face nimic. 

Ioan Paul al II-lea, Benedict și Francisc, prin ecumenismul lor au distrus și continuă să distrugă credința. Ioan Paul al II-lea a făcut ceea ce numim în termeni teologici ” communicatio in sacris”, a împărtășit lucrurile sacre cu toți ereticii, cu toți păgânii, cu animiștii, evreii, etc. Benedict s-a rugat într-o moschee după ritualuri musulmane și Francisc a spus că prozelitismul este o absurditate. Oare conform cu Evanghelia pe care am primit-o de la apostoli și de la papi de 2000 de ani încoace ce ar trebui să zicem referitor la această nouă doctrină? Trebuie să zicem anatemă! 

Nu trebuie să ne mirăm că cea mai mare parte a episcopilor din Franța și din întreaga lume spun că în numele Vatican II este legitim și normal ca musulmanii, în numele libertății religioase, în numele demnității umane, să aibă moschei. 

Ioan Paul al II-lea, Benedict și Francisc au binecuvântat iudaismul, s-au rugat împreună cu iudaismul, cu iudaismul care este anticristul încă de la moartea Domnului Nostru Isus Cristos. Ei sunt prietenii religiei evreiești. Nu există în istoria bisericii o asemenea noutate aberantă. La aceasta putem zice doar anatemă! 

Ioan Paul al II-lea a mers până într-acolo încât să spună că vechiul legământ nu a fost abrogat și deci el recunoaște validitatea religiei evreiești. El îl contrazice direct pe Sfântul Pavel în epistola către evrei. Benedict s-a rugat de trei ori în sinagogă. Primul text al lui Francisc către papă s-a adresat marelui rabin al Romei cerându-i să se roage pentru el. El, vicarul lui Cristos, îi cere șefului perfidiei iudaice din Roma, să se roage pentru el.  

Vă dau un ultim exemplu pentru că ”litania” ar putea fi foarte lungă și Ioan Paul al II-lea, Benedict, Francisc sunt apostoli ai libertății religioase care este ”summum”, dogma prin excelență a doctrinei masonice, satanice. Ei au favorizat astfel apostazia națiunilor creștine, prin laicismul de stat, prin indiferența religioasă. Acestea sunt monstruozități aberante care au fost condamnate de o mie de ori în ultimii 200 de ani de către Biserică și de către papi. Putem zice doar anatemă! 

De aceea Monseniorul Lefebvre, în aceeași scriere din ultimul său an de viață zicea că este o datorie strictă pentru toți preoții și credincioșii care vor să rămână catolici să se separe de această biserică conciliară. Trebuie să se separe pentru că e prea periculos. Și toate aceste anateme pe care le-am repetat sunt consecințe ce rezultă din Doctrina Catolică. Cunoscuți teologi au ajuns la această concluzie.  

Sfântul Vincențiu de Lérins (sec 5) spune în singurul său mare tratat despre tradiție: orice catolic care dorește să dovedească că e fiu legitim al Maicii noastre Biserica trebuie să adere la sfânta Credință a părinților noștri și așa să moară. (acesta e aspectul pozitiv, să adere la Crez la toată credința, la concilii.) Există și un aspect negativ care este uitat în aceste timpuri liberalizante). El trebuie de asemenea (aceasta e o consecință logică a aderării la credință) să deteste noutățile, să le urască, să le combată, să le urmărească (să le vâneze, să le alunge). Care este ura noastră împotriva erorii? Oare noi urmărim răul care se ascunde printre noi, în familiile noastre? Oare urâm cu adevărat aceste grozăvii care ne otrăvesc sufletele, această doctrină otrăvită din care respirăm? Anatemele noastre sunt doar acte de iubire, anatema este un act de iubire pentru Dumnezeu, pentru adevăr și este o consecință necesară.  Ce ai spune despre un medic care se extaziază în fața mâinii tale care este sănătoasă, dar care neglijează ochiul care e bolnav, care te asigură că inima e sănătoasă pentru că mâna e sănătoasă și că trebuie gândești pozitiv? 

Părintele Clorivière, un martir, un confesor spunea avertizându-i pe credincioși că trebuie să se gândească bine că a apăra un adevăr mai ales când se referă la credință pentru că astfel apără cauza lui Dumnezeu. E apărarea lui Isus în pătimirea Sa, e ca gestul Veronicăi, e la fel cu a zice evreilor care lapidează și romanilor care-l insultă: stați e Isus și eu îl voi apăra și voi suferi împreună cu El. Aceasta e anatema pronunțată împotriva acestor oameni răi care corup credința. A abandona lupta ar însemna să ne îndepărtăm de Dumnezeu pentru a ne alătura tatălui minciunii. 

Deci trebuie să înțelegem că revoluția nu s-a terminat în 1794 cu moartea lui Robespierre. Revoluția continuă mulțumită lui Napoleon, grație liberaliștilor și a monarhilor supuși celor care controlează banii, a continuat în secolul XIX și continuă și astăzi cu republicile anticreștine, cu mondialismul. Aceste organizații sunt părți dintr-un mare puzzle care se constituie în regatul anticristului și care încet sau mai degrabă rapid se pune în mișcare. Aceasta e republica universală visată de evrei care au conceput-o și o pun în practică printr-o religie globalistă umanistă sentimentalistă. Este vizibilă pentru cei care se dau mai în spate să vadă și au cultura necesară să înțeleagă. Revoluția nu s-a sfârșit, diavolul s-a dezlănțuit pentru că știe că sfârșitul e aproape și că va fi înlănțuit pentru eternitate în infern. El și-a făcut treaba, acum e momentul să ne facem datoria noastră de creștini. Trebuie să ne amintim ce zicea Monseniorul Lefevbre înaintea consacrării de episcopi în 1988 că scaunul lui Petru și posturile autorităților romane sunt ocupate de anticrist (obiectiv vorbind). Unii speră în acest context de război să trăiască liniștiți în micuța lor lume, fără anateme, într-o coexistență pacifistă. Își fac iluzii deșarte. E evident că ei vor trăda lupta pentru credință. Exact ca înaintașii noștri noi vom avea alegeri dificile, chiar eroice de făcut. 

Părintele Calmel, trebuie recitit. El nu avea reputația unui exaltat și merită citit. El zicea că urmând marea himeră de a vrea să descopere și să realizeze unitatea religioasă a omenirii, clerici ocupând cele mai importante poziții lucrează să inventeze o biserică fără frontiere în care toți oamenii, în prealabil scutiți de renunțarea la satan și la lume să se regăsească liberi și fraterni (un adevărat discurs masonic – se poate recunoaște cu ușurință discursul tatălui minciunii). Dogme, rituri, ierarhie toate ar proveni de la biserica anterioară, dar toți ar fi lipsiți de protecțiile necesare. (protecțiile necesare sunt anatemele care alungă răul – când acestea lipsesc vine putreziciunea). Protecțiile necesare au fost dorite de Domnul și precizate de tradiție. Totul ar fi vidat de seva catolică, de har, de sfințenie. Adepții confesiunilor celor mai heteroclite și chiar cei care vor refuza aceste confesiuni vor intra într-o biserică care înșală ochiul. Astfel e tentativa prezentă a maestrului minciunilor și iluziilor satanice, acesta este planul său. Iată marea operă actuală, de inspirație masonică, la care trebuie să lucreze adepții săi, preoți fără credință,  teologi eminenți, episcopi inconștienți și alți apostați deghizați. Ei avansează rapid, sunt investiți cu prelaturi înalte care le consumă viața, își pierd sufletele pentru edificarea unei biserici postconciliare sub soarele satanei. Acesta este adevărul catolic că trăim timpurile din urmă. Credeți că e mai ușor acum decât la începuturile bisericii, în timpul martirilor? Fiecare are timpul lui și trebuie să ne asumăm apărarea lui Isus și a pătimirii sale. 

Sfântul Pavel ne zice că tot ce e născut din Dumnezeu este biruitor al lumii. Nu ne temem de nimic. Poate vom suferi, dar vom fi victorioși. Această victorie care va triumfa asupra lumii este credința noastră.  

Va fi greu, ni se va spune că suntem nebuni când afirmăm că Ioan Paul al II-lea nu este sfânt. După bombardarea mediatică e nevoie de curaj pentru a-i face pe oameni să înțeleagă impostura diabolică. Părintele Calmel care vedea timpul apocaliptic care se pregătea și greutățile acestuia îi prevenea pe creștini în 1969 că cine dorește împotriva tuturor să rămână martor al adevăratului Cristos și al adevăratei Biserici și al adevăratei religii să se aștepte la persecuții sau la singurătate. Ne simțim singuri câteodată, la muncă, între oameni pentru că sunt două lumi, două religii diferite. Suferim de lipsa de înțelegere pentru că nu mai putem fi înțeleși din cauză că oamenii au capetele în întregime putrezite de alimentele (ideile) stricate pe care le primesc. Celor care rezistă Domnul Nostru le pregătește o coroană a gloriei. Suntem încurajați să-l slujim pe Domnul Nostru.  

Suntem în fața unei noi religii spunea Monseniorul Lefebvre. Să ne păstrăm credința cu exigență, cu alegeri riguroase (ca pentru alimentele de calitate), să păstrăm credința mai presus de orice pentru că pentru ea Domnul Nostru a suferit moartea, pentru a afirma divinitatea sa, pentru ea au murit martirii, prin ea s-au sfințit cei aleși. Să fugim deci de acele persoane (nu doar de acele doctrine, dar și de persoane) care ne fac să ne pierdem credința sau care ne-o fac să scadă. Să ducem buna luptă a credinței și să cucerim viața veșnică.  

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin.