Pseudo tradiționalismul catolic al lui Michael Voris și Church Militant

Pentru mulți catolici tradiționaliști, Michael Voris reprezintă o speranță. Cu emisiunea lui, ”The Vortex”, el a făcut multe lucruri bune pentru scoaterea la lumină a corupției și pervertirii clerului oficial. Cu toată afinitatea lui pentru secta Opus Dei (și de altfel cu tot sprijinul obținut de la această preaputernica sectă), emisiunile lui au fost un mijloc de a obține informații reale ascunse de dușmanii credinței.

Cu toate acestea în Vortexul din 12 aprilie 2019 a scos la iveală ceea ce crede el cu adevărat. Prin acest Vortex el recunoaște apartenența la erezia preotului iezuit excomunicat Leonard Feeney. Erezia acestuia constă mai ales în negarea posibilității de mântuire prin așa numitul ”botez al dorinței”. Sunt multe de spus aici, dar un lucru e clar. Dacă catolicii fideli credinței și tradiției se întâlnesc, indiferent de opiniile lor diferite legate de criza prin care trece Biserica, toți vor accepta 100% credința exprimată în Catehismul Tridentin, toți cu excepția feeney-ților…

Această postare este doar un avertisment referitor la pericolul pe care-l reprezintă Michael Voris pentru credință.

”Uniatismul astăzi nu e licit”-Bergoglio și cincizeci de ani de ecumenism

(traducere după un articol de pe Radio Spada)

(Bergoglio și ”patriarhul” României)

Vasile Tofană pune o întrebare: «Biserica greco-catolică a jucat un rol foarte important în țara noastră. Unii spun însă că această Biserică și-a epuizat rolul istoric și că credincioșii ar trebui să aleagă să intre în Biserica Latină sau Ortodoxă. Dar mâine veți beatifica șapte episcopi martiri. Aceasta mă face să înțeleg că această Biserică are un viitor. Ce credeți?
Poziția mea este aceea a Sfântului Ioan Paul al II-lea. Biserica respiră cu doi plămâni. Iar plămânul oriental poate fi ortodox sau catolic.   Status quo-ul   trebuie menținut. Există o întreagă cultură și o viață pastorală care trebuie păstrată și ocrotită. Dar uniatismul astăzi nu mai este calea. Într-adevăr, aș spune că astăzi nu este licit. Astăzi, însă, trebuie să respectăm situația și să ajutăm episcopii greco-catolici să lucreze cu credincioșii.
(Ioan Paul al II-lea și ”patriarhul” României în 1999)
Acestea au cuvintele lui Bergoglio, pronunțate în timpul unei conversații ținută la Nunțiatura Apostolică din București cu 22 iezuiți care lucrează în România, prezentate în Italiană pe Civiltà
Cattolica a părintelui Spadaro sj și în limba Română pe site-ul Iezuiților din România (https://www.laciviltacattolica.it/articolo/aiutare-a-smuovere-le-acque/ și http://www.iezuiti.ro/2019/06/13/papa-francisc-in-conversatie-cu-iezuitii-in-romania-ajutati-sa-se-urneasca-lucrurile/)
În esență, uniatismul nu mai este bun. Dar ce este uniatismul? Este acel proces istoric care a condus multe comunități creștine din Estul Slavon care nefiind în comuniune cu Biserica Romei, să se reunească cu ea, mai ales din secolul al XVI-lea. Din punct de vedere catolic, schismaticii s-au întors la sânul adevăratei Biserici a lui Isus Hristos – Una, Sfântă, Catolică, Apostolică, Romană – condusă de Papa de la Roma, abandonând așa-numitele biserici ortodoxe.
Momente de har și bucurie pentru un catolic: oile pierdute s-au întors în staulul Bunului Păstor. Zelul Pontifilor romani a fost mereu viu pentru că aceste porțiuni ale Orientului creștin au revenit la comuniunea cu Biserica: fără să căutăm prea mult în urmă amintim momentul în care Isidor de la Kiev a încercat să-i unească cu Roma pe ruși, vedem enciclicile lui Pius XI și Pius al XII-lea pe această temă, care laudă uniatismul și martirii lui.
Da, pentru că uniatismul a avut și martiri: creștinii morți pentru loialitate față de Roma. Sfântul Josaphat Kuncewycz, martirizat 12 noiembrie 1623, canonizat de Pius al IX-lea în 1867; sfântul Andrei Bobola un iezuit, martirizat la 16 mai 1657, canonizat de Pius al XI-lea în 1937; și mai mulți episcopi și preoți mai ales în timpul tiraniei comuniste, care doar ca să nu devină schismatici (bisericile naționale, așa cum denunță Pius al XII-lea, au fost toate în serviciul diferitelor regimuri comuniste), preferau să moară. Și printre aceștia au fost și cei șapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România, Biserica unită, care – așa cum s-a menționat și în conversație – au fost beatificați de Bergoglio.
Se va spune: “El i-a proclamat fericiți, dar consideră că motivul martiriului lor este depășit și acum ilicit: dar nu este acesta un gând contradictoriu, schizofrenic?
Nu, vom răspunde: el este un modernist și un ecumenist și toate declarațiile lui sunt similare cu ale predecesorilor săi.
În Conciliu și apoi în Dominus Iesus, Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea au afirmat de mai multe ori (lista citărilor e foarte lungă!) că “bisericile” “ortodoxe” – cele pe care uniații le-au părăsit pentru că erau convinși de nelegitimitatea lor și de nevoia de a fi uniți cu Scaunul lui Petru și de a fi membri ai Bisericii lui Hristos – sunt biserici surori și adevărate biserici locale (totuși
nu în comuniune cu Biserica Catolică).
Prin urmare, Francisc, care crede în evoluția dogmei, recunoaște, pe de o parte că Bisericile greco-catolice (ca oameni!) rămân în loc, dar pe de altă parte, marcând cincizeci de ani de teorie și practică ecumenistă, spune de asemenea, într-un mod clar și “cinstit”, că anii precedenți sunt fundamentaliști, închistați și vechi, și că întoarcerea schismaticilor la Biserica Catolică este ilicită

Un gest “tradiționalist” al Papei Francisc

Recent Jorge Mario Bergoglio, cunoscut și sub numele de Papa Francisc I a făcut un gest care este în linie cu tradiția sectei conciliare. A sărutat picioarele unor politicieni. Inaugurarea acestei tradiții a făcut-o însă un predecesor de-al lui, Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, cunoscut sub numele de Papa Paul al VI-lea. Acesta a sărutat picioarele Patriarhului schismatic al Constantinopolului.

Wojtyla și Marx

“Sf.” Ioan Paul cel Mare (Apostatul) este întotdeauna apreciat de așa-zișii membri conservatori ai sectei Vatican II din două motive: poziția sa față de avort și anti-comunismul său. Este adevărat că acesta a subliniat învățătura Bisericii despre avort. Wojtyla a fost însă un actor și marele actor i-a făcut pe cei care nu au înțeles credința, să creadă cu disperare că “în esență” nimic nu s-a schimbat după Vatican II. Din păcate, nimeni nu văzut că avortul a atins proporții catastrofale tocmai pentru că Wojtyla a contribuit la îndepărtarea catolicismului ca religie de stat. Țările care nu au avut niciodată avort legal (Belgia, Irlanda, Spania etc.) au căzut ca parte a “culturii morții” odată ce influența catolicismului a dispărut. La urma urmei, “Biserica lui Hristos” există în toate sectele, așa cum ne învață Vatican al II-lea…

  • Condițiile care au generat istoric acest sistem [marxism] au fost foarte reale și serioase. Sistemul de exploatare, la care capitalismul inuman a supus proletariatul de la începutul revoluției industriale, a reprezentat o adevărată nelegiuire pe care doctrina socială a Bisericii a condamnat-o deschis. În profunzime, acesta din urmă [doctrina socială a Bisericii] a fost sufletul adevărului marxismului, datorită căruia se poate prezenta în mod fascinant în societățile occidentale. (A se vedea L’Osservatore Romano, 11 septembrie 1993) Aici, “Sf.” Wojtyla numește învățătura socială a bisericii “sufletul” sistemului demonic al lui Karl Marx.

Ce vă puteți aștepta de la un om care laudă Manifestul Comunist într-una din “enciclicele” sale? Da, ați citit corect. În 1981, a scris Laborem Exercens, iar în secțiunea a 8-a citim: Tocmai o anomalie atât de vastă a generat în secolul trecut ceea ce a fost numit “problema muncitorului”, uneori descrisă ca “problema proletariatului”. Această problemă a dat naștere unei reacții sociale juste și a determinat apariția impetuoasă a unei mari izbucniri de solidaritate între lucrători, în primul rând între muncitorii industriali. Apelul la solidaritate și la acțiunea comună adresată lucrătorilor – în special celor care lucrează în lucrări strict specializate, monotone și depersonalizate în fabricile industriale, când mașina tinde să domine omul – a fost importantă și elocventă din punctul de vedere al eticii sociale. A fost reacția împotriva degradării omului ca obiect al muncii și împotriva nemaiauzitei exploatări în domeniul salariilor, al condițiilor de muncă și al securității sociale pentru lucrător. Această reacție a reunit lumea muncitoare într-o comunitate marcată de o mare solidaritate … În urma Enciclicii Rerum Novarum … trebuie să fim recunoscători sincer că reacția împotriva sistemului nedreptății și răului care a strigat la cer pentru răzbunare și care a cântărit foarte mult asupra muncitorilor în acea perioadă de industrializare rapidă a fost justificată din punctul de vedere al moralității sociale.


Fără a menționa Manifestul comunist, Ioan Paul al II-lea este în mod clar de acord cu strigătul său, “Proletari din toate țările uniți-vă”. Wojtyla menționează pe marele papă Leon al XIII-lea. Papa Leon al XIII-lea a fost un mare teolog, dar el pus temelia învățăturii lui Wojtyla? Nici vorbă! Iată ce a învățat acest mare pontif în Quod Apostolici Muneris:

În ceea ce privește comunismul, Wojtyla este privit ca neprihănit. În învățăturile sale eretice sunt multe lucruri care au mers împotriva învățăturii adevărate a Bisericii despre relele marxismului în toate formele sale. Acest “sfânt” al sectei Vatican II a capitulat în fața socialismului și marxismului. În 1993, el a făcut următoarele observații:

Înțelegeți, fraților venerabili, că vorbim despre acea sectă a oamenilor care, sub diverse nume, sunt numiți socialiști, comuniști sau nihiliști și care, răspândiți peste tot în lume și legați împreună de legăturile răului, nu mai caută adăpostul întâlnirilor secrete, ci, în mod deschis și îndrăzneț marșând în lumina zilei, se străduiesc să aducă la bun sfârșit tot ceea ce planificaseră de mult – răsturnarea întregii societăți civile. Prin urmare, printr-o nouă formă de impietate, nemaiauzită chiar și printre națiunile păgâne, state au fost constituite fără nici un fel de referire la Dumnezeu sau la ordinea stabilită de El.

Wojtyla referitor la proprietatea privată, din Laborum Exercens, Ioan Paul al II-lea zicea: Tradiția creștină nu a acceptat niciodată acest drept [la proprietatea privată] ca absolut și de neatins …

Comparați cu ce a zis Papa Pius al IX-lea în Qui Pluribus: … doctrina comunismului se opune cel mai mult legii foarte naturale. Căci, dacă această doctrină ar fi acceptată, va urma distrugerea completă a tuturor legilor, guvernării, proprietății și chiar a societății umane.

Într-un interviu din 1993 cu Jas Gawronski, Ioan Paul al II-lea a spus: “Dacă capitalismul actual este îmbunătățit, este în mare parte din cauza lucrurilor bune realizate de comunism: lupta împotriva șomajului, preocuparea pentru cei săraci.” Capitalismul, pe de altă parte, este individualist.”


Concluzie
Deși nimeni nu e obligat să accepte revelații private, apariția aprobată de Biserică a Fecioarei de la Fatima ne-a avertizat că “Rusia își va răspândi erorile”. Wojtyla a făcut exact asta. Folosind ideologia eretică modernistă a Conciliului Vatican al II-lea, el a promovat în mod sistematic eliminarea catolicismului ca religie de stat. În timp ce se prezenta ca anti-comunist, el a inversat învățăturile sociale ale adevăraților papi (în special papa Leon XIII) în moduri subtile, pentru a slăbi opoziția față de socialism și comunism. A vorbi despre “lucrurile bune realizate de comunism” este nebunie, este la fel cu a spune că având mai puțini oameni pentru de care să se aibă grijă este din cauza “lucrurilor bune realizate de genocid și avort”. Papa Pius al XI-lea a predat în marea sa enciclică Quadragesimo Anno: “Nimeni nu poate fi în același timp catolic și socialist”, deci nici Wojtyla nu poate fi declarat sfânt.

Unul dintre campionii apostaziei, Ioan Paul al II-lea


“Sfinte Ioan Botezătorul apără Islamul”
Ioan Paul al II-lea, 21 martie 2000

“Creștini și musulmani, avem multe în comun,.. Noi credem în ACELAȘI DUMNEZEU, unicul Dumnezeu, Dumnezeul cel viu, Dumnezeul ce a creat lumea”.
Ioan Paul al II-lea, 27 august 1985

“Este necesar să recunoaștem mai clar importanța deosebită a cererii lui Luther pentru o teologie apropiată de Sfintele Scripturi și dorința sa de a reînnoi spiritualitatea Bisericii “.
Ioan Paul al II-lea, 22 iunie 1996

Pagină de spiritualitate catolică!

Acest site este dedicat unui mare teolog, părintele Gregorius Hesse, Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Scopul este de a combate erorile modernismului care subminează sfânta noastră credinţă. Voi folosi la început traduceri ale unor conferinţe ale Părintelui Hesse prin care combate erori de genul reformă, Opus Dei, iezuiţii moderni, etc.