În fața tribunalului ceresc

După moartea cardinalului belgian Danneels, un alt membru al mafiei ”San Gallo” (cea care a dus abdicarea lui Benedict al XVI-lea care era prea conservator și alegerea unuia progresist dispus să schimbe mai rapid doctrina), un altul se prezintă în fața tribunalului ceresc. Este vorba de Cardinalul Achille Sivestrini.

Iată o prezentare succintă preluată de pe portalul catolic italian radiospada:

”Acesta a colaborat cu Cardinalul Casarolli la revizuirea Acordului Lateran și mai ales la dialogul cu regimurile comuniste din Europa de est în detrimentul Bisericii Tăcerii ca să fie și mai redusă la tăcere. A fost reprezentantul cel mai progresist al ierarhiei ”bisericii conciliare”, a fost printre autorii excomunicării episcopului Lefebvre și mai recent printre membrii ”mafiei de la San Gallo”.

Image may contain: 1 person

Dezorientare diabolică

În trecut, în perioadele de tulburare din Biserică, credinciosul creștin putea să aștepte salvarea de la Roma, de la Sfântul Părinte Papa. Când acesta se pronunța în probleme de credință și morală orice discuție trebuia să înceteze ”Roma locuta est, causa finita est”. De la Vatican II încoace de la care suveran pontif se mai poate aștepta salvarea? De la Ioan Paul al II-lea care săruta Coranul? Când era sincer? (când vorbea de Cristos sau când îl cinstea pe pedofilul Mahomed?) De la Bergoglio sau oricare alt papă conciliar? 

Vorbind despre Biserică, Mântuitorul spunea că ”porțile iadului nu o vor birui”. Noi catolicii știm că Maica noastră Biserica este formată din 3 părți: 

  • Biserica Triumfătoare – formată din cei care au ajuns la mântuire, au obținut viziunea beatifică, sunt împreună cu Cristos – aceasta nu doar că nu poate fi biruită, ci și-a biruit cu triumf toți dușmanii 
  • Biserica Suferitoare – formată din cei care au plecat din această viață și care fără să fie rupți de Dumnezeu, nu au ajuns încă la desăvârșirea necesară pentru a primi viziunea beatifică. E vorba despre sufletele din Purgatoriu, suflete care se află pe drumul sigur către mântuire și care nu mai pot să cadă 
  • Biserica luptătoare – formată din noi toți care în viață fiind dorim mântuirea, dar aceasta nu ne este garantată și putem oricând să cădem 

Mântuitorul s-a referit la aceasta din urmă, dar promisiunea nu zice că va fi majoritară, nu zice că întotdeauna va fi un cap văzut (un papă), nu zice nici măcar că întotdeauna vor fi preoți. Promisiunea este că diavolul nu o va putea distruge cu totul până la a doua venire. 

Diavolul, prin așa-zisul conciliu Vatican II a dat o lovitură catastrofală pentru Biserică, o lovitură pregătită cu mult timp înainte. Nu voi insista pe acest lucru. Ceea ce vrea să arăt e că în orice moment un catolic poate să rămână catolic și unit cu Biserica dacă dorește acest lucru. Cel mai important este să păstreze credința așa cum a fost de la apostoli și până înainte de Vatican II. Credința nu s-a schimbat de-a lungul secolelor, ci doar a fost mai bine explicată, aprofundată (approfondimento cum zic italienii). Vatican II a creat o nouă religie prin pervertirea celei adevărate, prin așa numita adaptare la vremuri (aggiornamento).  

Nu există în acest moment o autoritate care să se pronunțe în privința stării actuale a bisericii și a soluțiilor. Ceea ce trebuie să facă fiecare catolic e să păstreze integral credința (de exemplu Catehismul Sf Pius al X-lea pentru cei mai puțin cunoscători sau Denzinger publicat înainte de 1960 pentru cei care încearcă să aprofundeze). 

În privința Liturghiei și sacramentelor lucrurile sunt extrem de complicate și neclare. Voi face o încercare de sinteză a grupărilor existente cu observații și unele recomandări personale, dar fiecare va trebui să facă eforturi mari de rațiune.  

Pentru toate afirmațiile (schismatic, îndoielnic, licit/ilicit, valid/invalid, etc) nu este timp suficient să detaliez, dar există surse inclusiv pe internet și de asemenea în postările viitoare voi aborda și aceste subiecte. 

Novus ordo – secta oficială condusă de Bergoglio și ritualul ei oficial. Este un rit schismatic (nu este liturghia romano-catolică) și ilicit promulgat fără drept de Paul al VI-lea. În privința validității este îndoielnic mai ales în traduceri. Preoția și consacrarea episcopală sunt îndoielnice având în vedere defectul de intenție. Sub nici o formă un catolic nu se poate apropia de această sectă având în vedere riscul (poate doar în pericol de moarte pentru spovadă). 

Sectele greco-schismatice – nu ar trebui să le menționez aici pentru că apropierea de aceste secte nu a fost permisă niciodată. Totuși le menționez având în vedere atracția pe care o au pentru tradiționaliști prin păstrarea ritului tradițional. Celor atrași de așa numita ”Biserică Ortodoxă” le reamintesc că nimic nu s-a schimbat în credința catolică, iar schisma și erezia sunt piedici serioase pentru mântuire. 

Riturile orientale unite – aici ritul este licit și posibil valid. Credința tot mai mult începe să fie pervertită de modernism, dar mai sunt preoți care încearcă să revină la tradiție. Cei care vor să fie catolici participând de exemplu la slujbele Bisericii Greco-Catolice le recomand precauție având în vedere unele riscuri. O să dau un exemplu de la noi din România: 

  • Sacramentele conferite de preoți sfințiți de episcopi în vârstă sau sfințiți în rit greco-catolic la care cel puțin unul dintre episcopii consacratori este fără îndoială episcop, sunt valide și licite. Dau exemplu aici pe Preasfințitul Bercea din Oradea sfințit în România sau pe Preasfințitul Claudiu din Blaj care deși a fost sfințit la Roma, a fost sfințit în rit tradițional greco-catolic de trei episcopi (din care doi erau cu siguranță episcopi) 
  • Sacramentele conferite de preoți sfințiți de episcopi îndoielnici, ar trebui evitate. Aici, cu inima grea, l-aș include pe PS Crihălmeanu de Cluj (sfințit la Roma în novus ordo). Pentru cei din Cluj, alternativă există pentru că mai sunt mulți preoți sfințiți de PS Guțiu 

Grupările tradiționaliste/conservatoare recunoscute 

Aici se includ toate cele aprobate de defuncta și frauduloasa comisie ”Ecclesia Dei”. (Fraternitatea Sf Petru, Institutul Christos Regele, Mănăstirea le Barroux, etc.) Majoritatea acestora sunt formate din ”acordiști”, din cei care l-au trădat pe Monseniorul Lefebvre sperând la un loc călduț la sânul Romei. Aici pot fi incluși și unii episcopi ”conservatori” cum ar Cardinalul Burke sau Atanasius Schneider cu o gândire infectată de Vatican II și cu o consacrare îndoielnică în noul rit.  

Pentru un credincios, în lipsă de altceva, ar putea fi o soluție doar dacă preotul a fost consacrat de un episcop sigur într-un rit vechi și doar pentru sacramentele la care nu e nevoie de episcop (ex. hirotonit de un episcop al SSPX). Chiar și în acest caz trebuie grijă mare dacă în biserica respectivă se ține și novus ordo pentru că ostiile consacrate îndoielnic se pot amesteca cu cele consacrate real.  

Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea (FSSPX) 

Aceasta a fost fondată de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre. În privința sacramentelor aici se poate afirma cu o mare siguranță că nu este nici un pericol. Nici chiar moderniștii nu neagă validitatea acestora. Problema care apare aici e alunecarea treptată către Roma, alunecare începută în 2012. Deja mulți preoți ai fraternității au încetat să mai predice despre erorile Vatican II. Atenție mare la cuvintele preotului pentru că alunecarea spre Roma se face pe nesimțite. Este un proces similar etapele preluării puterii în Vatican de către moderniști. 

Grupările ”rezistenței catolice” 

Aici nu avem o organizație clară sunt mici grupări constituite în jurul unor preoți care au părăsit FSSPX ca protest la apropierea de Roma. Un lider neoficial este episcopul Richard Williamson. Clar aceasta este o soluție, dar pericolele sunt foarte mari având în vedere fragmentarea și lipsa de coordonare. 

Sedevacantiștii și sedeprivaționiștii 

Nu este o mare diferență între ei, aceștia păstrează integral credința catolică și spun că persoana instalată pe scaunul lui Petru nu este papă. Diferența între ei este doar cum explică factul că scaunul lui Petru este gol de atâta timp. Legat de doctrină, eu personal nu văd nici un pericol, acești păstrează dreapta credință. Singura problemă pe care o văd la ei este succesiunea apostolică. Cei despre care am cunoștință (grupări de felul IMBC – Istituto Mater Boni Consilii, CMRI, SSPV și alții) își revendică succesiunea apostolică de la Monseniorul Thuc sau de la Episcopul Mendez-Gonzales, ambii recunoscuți de Roma (pre și post conciliu), ambii consacrați în ritul tradițional și ambii folosind ritul tradițional la consacrarea episcopilor acestor grupări. În cazul monseniorului Thuc problema este că există semne de întrebare referitoare la sănătatea sa mentală, iar în cazul episcopului Mendez-Gonzales acesta a fost în faptă și cuvânt modernist (în ambele cazuri există un risc relativ mic de defect de intenție al acordarea consacrării episcopale). 

Preoți independenți 

Aici riscurile sunt mari, nu există nici o posibilitate de a asigura cu o relativă certitudine puritatea doctrinei și nici a validității hirotonirii. Marea lor majoritate au fost hirotoniți de episcopi rebeli novus ordo… de unde și riscurile legate de validitate. 

Soluții pentru catolicii din România 

Pentru românii din străinătate este mai ușor, pot alege varianta care li se pare cea mai rațională dintre cele de mai sus. Pentru cei din România este mai greu. După cunoștința mea, deși au fost unele încercări de a aduce preoți tradiționaliști (SSPX, rezistență, IMBC în București, Arad, Timișoara sau Cluj) nu s-a reușit stabilirea unor centre permanente. În această situație, atât pentru toți catolicii (inclusiv cei de rit latin) soluția pentru a avea acces la sacramente valide este apelul la preoți greco-catolici. Trebuie doar să verifice cine este episcopul care i-a sfințit și bineînțeles să asculte cu atenție cuvintele lor pentru a nu avea surpriza unor erezii. 

În cele ce am zis nu am pus argumente pentru afirmațiile mele pentru că această postare ar fi ajuns la sute de pagini. Există pentru cine caută argumente pentru toate. Concluzia oricărui om cu rațiune este că e dezastru, dar trebuie să ne luptăm să ajungem la mântuire. Să cerem de la Dumnezeu înțelepciune și să veghem.  

Kyrie eleison!

O nouă surpriză din ”religia conciliară”

Șeful sectei Vatican II nu încetează să ne surprindă. În 23 iunie 2019 într-o predică ținută cu ocazia Sărbătorii Corpus Christi, Jorje Maria Bergoglio afirmă: ”…Isus care a devenit pâine, această pâine simplă care conține întreaga realitate a Bisericii”. Catolicii știu că în orice Catehism Catolic (chiar și în cele publicate după dezastrul Vatican II) scrie că în timpul liturghiei are loc prefacerea pâinii în trupul lui Cristos, nu invers…

Din păcate cei care își spun catolici sunt de fapt uzurpatori. Conducerea sectei Vatican II folosește fraudulos cuvântul catolic. Cei care vor să rămână catolici, cei care vor să rămână fideli Romei eterne trebuie să părăsească această sectă schismatică.

sursa: http://w2.vatican.va/content/francesco/en/homilies/2019/documents/papa-francesco_20190623_omelia-corpusdomini.html

Citez aici din documentele Conciliului Tridentin (Sesiunea XIII, canonul II) “Dacă oricine spune că în preasfântul sacrament al Euharistiei, substanța pâinii și a vinului rămâne unită cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos … să-i fie anatema.”

Pseudo tradiționalismul catolic al lui Michael Voris și Church Militant

Pentru mulți catolici tradiționaliști, Michael Voris reprezintă o speranță. Cu emisiunea lui, ”The Vortex”, el a făcut multe lucruri bune pentru scoaterea la lumină a corupției și pervertirii clerului oficial. Cu toată afinitatea lui pentru secta Opus Dei (și de altfel cu tot sprijinul obținut de la această preaputernica sectă), emisiunile lui au fost un mijloc de a obține informații reale ascunse de dușmanii credinței.

Cu toate acestea în Vortexul din 12 aprilie 2019 a scos la iveală ceea ce crede el cu adevărat. Prin acest Vortex el recunoaște apartenența la erezia preotului iezuit excomunicat Leonard Feeney. Erezia acestuia constă mai ales în negarea posibilității de mântuire prin așa numitul ”botez al dorinței”. Sunt multe de spus aici, dar un lucru e clar. Dacă catolicii fideli credinței și tradiției se întâlnesc, indiferent de opiniile lor diferite legate de criza prin care trece Biserica, toți vor accepta 100% credința exprimată în Catehismul Tridentin, toți cu excepția feeney-ților…

Această postare este doar un avertisment referitor la pericolul pe care-l reprezintă Michael Voris pentru credință.

”Uniatismul astăzi nu e licit”-Bergoglio și cincizeci de ani de ecumenism

(traducere după un articol de pe Radio Spada)

(Bergoglio și ”patriarhul” României)

Vasile Tofană pune o întrebare: «Biserica greco-catolică a jucat un rol foarte important în țara noastră. Unii spun însă că această Biserică și-a epuizat rolul istoric și că credincioșii ar trebui să aleagă să intre în Biserica Latină sau Ortodoxă. Dar mâine veți beatifica șapte episcopi martiri. Aceasta mă face să înțeleg că această Biserică are un viitor. Ce credeți?
Poziția mea este aceea a Sfântului Ioan Paul al II-lea. Biserica respiră cu doi plămâni. Iar plămânul oriental poate fi ortodox sau catolic.   Status quo-ul   trebuie menținut. Există o întreagă cultură și o viață pastorală care trebuie păstrată și ocrotită. Dar uniatismul astăzi nu mai este calea. Într-adevăr, aș spune că astăzi nu este licit. Astăzi, însă, trebuie să respectăm situația și să ajutăm episcopii greco-catolici să lucreze cu credincioșii.
(Ioan Paul al II-lea și ”patriarhul” României în 1999)
Acestea au cuvintele lui Bergoglio, pronunțate în timpul unei conversații ținută la Nunțiatura Apostolică din București cu 22 iezuiți care lucrează în România, prezentate în Italiană pe Civiltà
Cattolica a părintelui Spadaro sj și în limba Română pe site-ul Iezuiților din România (https://www.laciviltacattolica.it/articolo/aiutare-a-smuovere-le-acque/ și http://www.iezuiti.ro/2019/06/13/papa-francisc-in-conversatie-cu-iezuitii-in-romania-ajutati-sa-se-urneasca-lucrurile/)
În esență, uniatismul nu mai este bun. Dar ce este uniatismul? Este acel proces istoric care a condus multe comunități creștine din Estul Slavon care nefiind în comuniune cu Biserica Romei, să se reunească cu ea, mai ales din secolul al XVI-lea. Din punct de vedere catolic, schismaticii s-au întors la sânul adevăratei Biserici a lui Isus Hristos – Una, Sfântă, Catolică, Apostolică, Romană – condusă de Papa de la Roma, abandonând așa-numitele biserici ortodoxe.
Momente de har și bucurie pentru un catolic: oile pierdute s-au întors în staulul Bunului Păstor. Zelul Pontifilor romani a fost mereu viu pentru că aceste porțiuni ale Orientului creștin au revenit la comuniunea cu Biserica: fără să căutăm prea mult în urmă amintim momentul în care Isidor de la Kiev a încercat să-i unească cu Roma pe ruși, vedem enciclicile lui Pius XI și Pius al XII-lea pe această temă, care laudă uniatismul și martirii lui.
Da, pentru că uniatismul a avut și martiri: creștinii morți pentru loialitate față de Roma. Sfântul Josaphat Kuncewycz, martirizat 12 noiembrie 1623, canonizat de Pius al IX-lea în 1867; sfântul Andrei Bobola un iezuit, martirizat la 16 mai 1657, canonizat de Pius al XI-lea în 1937; și mai mulți episcopi și preoți mai ales în timpul tiraniei comuniste, care doar ca să nu devină schismatici (bisericile naționale, așa cum denunță Pius al XII-lea, au fost toate în serviciul diferitelor regimuri comuniste), preferau să moară. Și printre aceștia au fost și cei șapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România, Biserica unită, care – așa cum s-a menționat și în conversație – au fost beatificați de Bergoglio.
Se va spune: “El i-a proclamat fericiți, dar consideră că motivul martiriului lor este depășit și acum ilicit: dar nu este acesta un gând contradictoriu, schizofrenic?
Nu, vom răspunde: el este un modernist și un ecumenist și toate declarațiile lui sunt similare cu ale predecesorilor săi.
În Conciliu și apoi în Dominus Iesus, Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea au afirmat de mai multe ori (lista citărilor e foarte lungă!) că “bisericile” “ortodoxe” – cele pe care uniații le-au părăsit pentru că erau convinși de nelegitimitatea lor și de nevoia de a fi uniți cu Scaunul lui Petru și de a fi membri ai Bisericii lui Hristos – sunt biserici surori și adevărate biserici locale (totuși
nu în comuniune cu Biserica Catolică).
Prin urmare, Francisc, care crede în evoluția dogmei, recunoaște, pe de o parte că Bisericile greco-catolice (ca oameni!) rămân în loc, dar pe de altă parte, marcând cincizeci de ani de teorie și practică ecumenistă, spune de asemenea, într-un mod clar și “cinstit”, că anii precedenți sunt fundamentaliști, închistați și vechi, și că întoarcerea schismaticilor la Biserica Catolică este ilicită

Un gest “tradiționalist” al Papei Francisc

Recent Jorge Mario Bergoglio, cunoscut și sub numele de Papa Francisc I a făcut un gest care este în linie cu tradiția sectei conciliare. A sărutat picioarele unor politicieni. Inaugurarea acestei tradiții a făcut-o însă un predecesor de-al lui, Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, cunoscut sub numele de Papa Paul al VI-lea. Acesta a sărutat picioarele Patriarhului schismatic al Constantinopolului.

Wojtyla și Marx

“Sf.” Ioan Paul cel Mare (Apostatul) este întotdeauna apreciat de așa-zișii membri conservatori ai sectei Vatican II din două motive: poziția sa față de avort și anti-comunismul său. Este adevărat că acesta a subliniat învățătura Bisericii despre avort. Wojtyla a fost însă un actor și marele actor i-a făcut pe cei care nu au înțeles credința, să creadă cu disperare că “în esență” nimic nu s-a schimbat după Vatican II. Din păcate, nimeni nu văzut că avortul a atins proporții catastrofale tocmai pentru că Wojtyla a contribuit la îndepărtarea catolicismului ca religie de stat. Țările care nu au avut niciodată avort legal (Belgia, Irlanda, Spania etc.) au căzut ca parte a “culturii morții” odată ce influența catolicismului a dispărut. La urma urmei, “Biserica lui Hristos” există în toate sectele, așa cum ne învață Vatican al II-lea…

  • Condițiile care au generat istoric acest sistem [marxism] au fost foarte reale și serioase. Sistemul de exploatare, la care capitalismul inuman a supus proletariatul de la începutul revoluției industriale, a reprezentat o adevărată nelegiuire pe care doctrina socială a Bisericii a condamnat-o deschis. În profunzime, acesta din urmă [doctrina socială a Bisericii] a fost sufletul adevărului marxismului, datorită căruia se poate prezenta în mod fascinant în societățile occidentale. (A se vedea L’Osservatore Romano, 11 septembrie 1993) Aici, “Sf.” Wojtyla numește învățătura socială a bisericii “sufletul” sistemului demonic al lui Karl Marx.

Ce vă puteți aștepta de la un om care laudă Manifestul Comunist într-una din “enciclicele” sale? Da, ați citit corect. În 1981, a scris Laborem Exercens, iar în secțiunea a 8-a citim: Tocmai o anomalie atât de vastă a generat în secolul trecut ceea ce a fost numit “problema muncitorului”, uneori descrisă ca “problema proletariatului”. Această problemă a dat naștere unei reacții sociale juste și a determinat apariția impetuoasă a unei mari izbucniri de solidaritate între lucrători, în primul rând între muncitorii industriali. Apelul la solidaritate și la acțiunea comună adresată lucrătorilor – în special celor care lucrează în lucrări strict specializate, monotone și depersonalizate în fabricile industriale, când mașina tinde să domine omul – a fost importantă și elocventă din punctul de vedere al eticii sociale. A fost reacția împotriva degradării omului ca obiect al muncii și împotriva nemaiauzitei exploatări în domeniul salariilor, al condițiilor de muncă și al securității sociale pentru lucrător. Această reacție a reunit lumea muncitoare într-o comunitate marcată de o mare solidaritate … În urma Enciclicii Rerum Novarum … trebuie să fim recunoscători sincer că reacția împotriva sistemului nedreptății și răului care a strigat la cer pentru răzbunare și care a cântărit foarte mult asupra muncitorilor în acea perioadă de industrializare rapidă a fost justificată din punctul de vedere al moralității sociale.


Fără a menționa Manifestul comunist, Ioan Paul al II-lea este în mod clar de acord cu strigătul său, “Proletari din toate țările uniți-vă”. Wojtyla menționează pe marele papă Leon al XIII-lea. Papa Leon al XIII-lea a fost un mare teolog, dar el pus temelia învățăturii lui Wojtyla? Nici vorbă! Iată ce a învățat acest mare pontif în Quod Apostolici Muneris:

În ceea ce privește comunismul, Wojtyla este privit ca neprihănit. În învățăturile sale eretice sunt multe lucruri care au mers împotriva învățăturii adevărate a Bisericii despre relele marxismului în toate formele sale. Acest “sfânt” al sectei Vatican II a capitulat în fața socialismului și marxismului. În 1993, el a făcut următoarele observații:

Înțelegeți, fraților venerabili, că vorbim despre acea sectă a oamenilor care, sub diverse nume, sunt numiți socialiști, comuniști sau nihiliști și care, răspândiți peste tot în lume și legați împreună de legăturile răului, nu mai caută adăpostul întâlnirilor secrete, ci, în mod deschis și îndrăzneț marșând în lumina zilei, se străduiesc să aducă la bun sfârșit tot ceea ce planificaseră de mult – răsturnarea întregii societăți civile. Prin urmare, printr-o nouă formă de impietate, nemaiauzită chiar și printre națiunile păgâne, state au fost constituite fără nici un fel de referire la Dumnezeu sau la ordinea stabilită de El.

Wojtyla referitor la proprietatea privată, din Laborum Exercens, Ioan Paul al II-lea zicea: Tradiția creștină nu a acceptat niciodată acest drept [la proprietatea privată] ca absolut și de neatins …

Comparați cu ce a zis Papa Pius al IX-lea în Qui Pluribus: … doctrina comunismului se opune cel mai mult legii foarte naturale. Căci, dacă această doctrină ar fi acceptată, va urma distrugerea completă a tuturor legilor, guvernării, proprietății și chiar a societății umane.

Într-un interviu din 1993 cu Jas Gawronski, Ioan Paul al II-lea a spus: “Dacă capitalismul actual este îmbunătățit, este în mare parte din cauza lucrurilor bune realizate de comunism: lupta împotriva șomajului, preocuparea pentru cei săraci.” Capitalismul, pe de altă parte, este individualist.”


Concluzie
Deși nimeni nu e obligat să accepte revelații private, apariția aprobată de Biserică a Fecioarei de la Fatima ne-a avertizat că “Rusia își va răspândi erorile”. Wojtyla a făcut exact asta. Folosind ideologia eretică modernistă a Conciliului Vatican al II-lea, el a promovat în mod sistematic eliminarea catolicismului ca religie de stat. În timp ce se prezenta ca anti-comunist, el a inversat învățăturile sociale ale adevăraților papi (în special papa Leon XIII) în moduri subtile, pentru a slăbi opoziția față de socialism și comunism. A vorbi despre “lucrurile bune realizate de comunism” este nebunie, este la fel cu a spune că având mai puțini oameni pentru de care să se aibă grijă este din cauza “lucrurilor bune realizate de genocid și avort”. Papa Pius al XI-lea a predat în marea sa enciclică Quadragesimo Anno: “Nimeni nu poate fi în același timp catolic și socialist”, deci nici Wojtyla nu poate fi declarat sfânt.